ImmunAid este un complex eficient de plante şi minerale, în care am amestecat puterea plantei gheara mâţei, folosită de secole, cu zincul. Gheara mâţei creşte producţia de celule cu rol imunitar, pregătind astfel corpul pentru a rezista împotriva agenţilor patogeni. Efectul plantei gheara mâţei este susţinut de prezenţa zincului organic, care la rându-i stimulează funcţionarea normală a sistemului imunitar. Ambele ingrediente active au şi efecte antioxidante, astfel că pot asigura protecţia nu doar împotriva atacurilor externe, ci şi împotriva celor ce vin din interiorul corpului.
Gheara mâţei ajută la combaterea mai multor afecțiuni, inclusiv infecții, cancer, artrită și boala Alzheimer.
Gheara pisicii poate sprijini sistemul imunitar, ajutând la combaterea infecțiilor mai eficient.
Un studiu efectuat la 27 de bărbați a constatat că consumul a 700 mg de extract de gheară matei timp de 2 luni a crescut numărul de celule albe din sânge, care sunt implicate în combaterea infecțiilor.
Un alt studiu in care s-a administrat extract de gheară mâţei timp de șase săptămâni a remarcat aceleași rezultate.
Gheara mâţei funcționeza atât prin creșterea răspunsului imunitar, cât și prin calmarea unui sistem imunitar hiperactiv.
Proprietățile sale antiinflamatorii sunt responsabile pentru beneficiile sale imune.
Cercetările sugerează că extractul de gheara mâţei poate ajuta sistemul imunitar și sa reduca si simptomele de osteoartrita și artrita reumatoidă.
Pentru cine recomandăm ImmunAid?
- Persoanelor care doresc o protecţie eficientă şi permanentă în perioadele în care sunt frecvente îmbolnăvirile.
- Persoanelor care urmează tratamente pentru inflamaţii artritice, ca adjuvant.*
Efectele utilizarii ImmunAid
- Susţine şi protejează bariera imunitară a organismului
- Susţine producerea limfocitelor
- Reduce incidenţa şi ameliorează severitatea infecţiilor respiratorii
- Ameliorarează simptomele de răceală sau gripă: dureri de cap, dureri musculare, pierderea gustului şi a mirosului şi reduce perioada de convalescenţă
- Poate fi folosit ca adjuvant în tratamentul inflamaţiilor artritice
Cum ghera matei (Uncaria tomentosa sau Cat’s claw )este benefica in intarirea sistemului imunitar?
Stiati ca
Gheara mâţei este folosită de secole în Amazonia pentru tratarea tumorilor, bolilor autoimune şi bolilor digestive?
Mod administrare3x1 capsulă pe zi sau după recomandări
Ingrediente
Pulbere de gheara mâţei (Uncaria tomentosa) 400 mg
Zinc (gluconat) 6 mg
Alte Ingrediente: Gelifiant-gelatină; emulsificator-celuloză microcristalină; agent de întărire- stearat de magneziu…q.s.
Atentie !
Nu se recomandă în perioadele de sarcină şi alăptare. În cazul unei boli a sistemului digestiv şi în alte situaţii incerte, cereţi sfatul medicului. Nu este recomandată administrarea produselor conţinând gheara mâţei în paralel cu o medicaţie imunosupresoare.